Lalalala. După teste de sunet vin cele de litere. Şi Ad literam ghicit de ce. De ce, ce? Băiatul îngenunchează în faţa porţii închise şi începe să plângă.La un moment dat se deschide anunţând sosirea iminentă a unui cadavru.
Sug dintr-un om ca dintr-o floare. Deodată începe o poveste cu..”atunci când era să mor”. Mă distrează la culme. Idiotule, deja eşti mort.
- Te iubesc…îi şoptisem.
- Şi eu! se răsti el.
- Dar eu mai mult. Eu am zis prima, deci originalitatea îmi aparţine.
Şi gândurile amuţesc în mine…
Pe un vapor îmi văd căpitanul. E mare.
Venise o veveriţă care nu îmbătrâneşte niciodată să-mi explice de ce timpul imaginar există doar virtual. Mă plictiseşte repede.
Părul lui mirosea a liliac. Liliac floare, nu liliac mamifer. La fel cum ceaiurile din ierburi îmi dau o stare de euforie.
Mă identific cu statuile nefinisate şi părăsite din grădinile veştejite. Sunt mici şi au ochii albaştri. Îţi jur, totuşi, că se miscă pe întuneric. Încet de tot să nu le vezi…
În inima mea există şapte încăperi. Una pentru fiecare înger. Un fizician mă acuză de inconsecvenţă. Îi arăt inima. Acum îl văd urcând scările în tăcere.
Am intrebat una din voci dacă trăieşte cu adevărat. Acum nu îmi mai dă pace. E stresant să fii în viaţă.
Nimic nu pare să mă învioreze mai mult decât inutilitatea celorlalţi. Recitesc pagina şi deja îmi vine să fug.
Câteodată aud muzica izvorând din unele persoane. Încerc să ascult. Nu sunt in stare. Azi dorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu